Școala de limbi străine
Se estimează că, în mod curent, peste 2 miliarde de oameni vorbesc engleza, limba dominantă pe piața muncii.

A devenit aproape o necesitate să vorbim engleza pentru a accesa piața muncii. Mai mult, majoritatea filmelor importante, a cărților și a muzicii sunt produse și publicate în engleză. Prin urmare, prin intermediul învățării englezei, vei avea acces la orizonturi culturale ample.
Conținutul produse pe internet este 50% în engleză.
Și, desi învățarea acestei limbi străine, este o provocare consumatoare de timp, este evident că oferă oportunități nenumărate.
Când copiii învață limba engleză este foarte important s-o facă într-un mod practic și folositor. Este, de asemenea, important să învețe să vorbească o limba engleză curată, fluentă, corectă din punct de vedere gramatical având la baza conversația, și nu doar acumularea de cuvinte noi fără legătură între ele și fără capacitatea de a le folosi în viitor.
Acest fapt duce la atingerea unui standard internațional și, implicit, îi pregătește pentru studiul într-o altă țară decât cea natală sau pentru o piață a muncii din ce în ce mai competitivă.

Surt istoric al SLS

  • Începând cu anul 2011, Springfield a devenit centru de pregătire a elevilor pentru examenele Cambridge, statut avizat de British Council. Aceste teste recompensează eforturile copiilor de a învăța limba engleză și reprezintă modul ideal de a-i obișnui cu cerințele unui examen internațional.
    Cursurile centrului Springfield vizează următoarele examinări:
  • YLE (English for Young Learners) – pentru copii cu vârste intre 7 si 12 ani, structurate pe trei niveluri de dificultate: Starters, Movers, Flyers.
  • KKET (Key English Test) – este primul nivel de examen de engleză generală din suita Cambridge English. Acest certificat demonstrează ca ai cunoștințele de baza pentru a putea comunica în limba engleza în situații cotidiene.
  • PET (Preliminary English Test) – este cunoscut si sub denumirea Preliminary English Test (PET) și Preliminary English Test for Schools (PETfS). Examenul demonstrează ca poți comunica în limba engleză în situații practice, de zi cu zi. Examenul îți va oferi o bună bază dacă dorești să studiezi pentru o calificare profesională. Acest examen poate echivala atât probă de competență lingvistică pentru admiterea în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensiv, cât și probă de competență lingvistică din cadrul examenului de Bacalaureat, dacă este promovat cu unul dintre următoarele calificative: Pass with Distinction, Pass with Merit sau Pass.
  • FCE (First Certificate în English) garantează capacitatea de comunicare într-un mediu de lucru sau de studiu in care se vorbește exclusiv engleza. Nivelul corespunzător FCE pe scala europeană de referință este B2. Acest examen poate echivala atât probă de competență lingvistică pentru admiterea în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensiv, cât și probă de competență lingvistică din cadrul examenului de Bacalaureat dacă este promovat cu un punctaj cuprins intre 160-190.

Cursuri SLS

1. Junior Learners: Early Learners (4-6 ani) și Prestarters (clasa I)

Aceste grupe vor studia un nivel pregătitor al modulului Cambridge – Young Learners English (YLE). Copiii sunt inițiați treptat în fiecare din cele patru secțiuni ale examenului: Listening, Reading, Writing and Speaking.

Detalii Curs:

  • – Durata cursului este de 9 luni, în intervalul 14/15 septembrie – 31 mai,
  • – În intervalul 1-10 iunie au loc simulări și recapitulări,
  • – Frecvența cursurilor: 2 ședințe/săptămână, 90 min/ședință

2. Starters ( clasa a II-a)

Starters este primul dintre cele trei niveluri ale modulului Cambridge – Young Learners English (YLE).
Este un nivel special conceput pentru elevii cls. a II-a (7-8 ani) în care copiii sunt inițiați treptat în fiecare dintre cele patru secțiuni ale examenului: Listening, Reading, Writing and Speaking.
La sfârșitul anului copiii pot participa deja la primul test: Starters

Detalii Curs:

  • – Durata cursului este de 9 luni, în intervalul 14/15 septembrie – 31 mai,
  • – În intervalul 1-10 iunie au loc simulări și recapitulări,
  • – Frecvența cursurilor: 2 ședințe/săptămână, 90 min/ședință,
  • – Examenul are loc în jurul datei de 10 iunie.

3. Movers (clasa aIII-a)

Movers este cel de-al doilea dintre cele trei niveluri ale modulului Cambridge – Young Learners English (YLE).
Este un nivel special conceput pentru elevii cls. a III a (8-9 ani) în care copiii sunt inițiați treptat în fiecare dintre cele patru secțiuni ale examenului: Listening, Reading, Writing and Speaking.
La sfârșitul anului copiii pot participa deja la al doilea test: Movers

Detalii Curs:

  • – Durata cursului este de 9 luni, în intervalul 14/15 septembrie – 31 mai,
  • – În intervalul 1-10 iunie au loc simulări și recapitulări,
  • – Frecvența cursurilor: 2 ședințe/săptămână, 90 min/ședință,
  • – Examenul are loc în jurul datei de 10 iunie.

4.Flyers (clasa a IV-a)

Flyers este ultimul modul Cambridge Young Learners English (YLE). Nivelul se adreseaza elevilor de 9 – 10 ani si abordeaza mai aprofundat cele patru sectiuni ale examenului Listening, Reading, Writing and Speaking. Ultimul examen, Flyers, incheie etapa Young Learners si face trecerea catre ciclul gimnazial.

Detalii Curs:

  • – Durata cursului este de 9 luni, în intervalul 14/15 septembrie – 31 mai,
  • – În intervalul 1-10 iunie au loc simulări și recapitulări.
  • – Frecvența cursurilor: 2 ședințe/săptămână, 90 min/ședință.
  • – Examenul are loc în jurul datei de 10 iunie.

5.KET (clasa aV-a)

Key English Test (KET) este primul nivel de examen de engleză generală din cadrul Cambridge English pe care îl recomandăm copiilor între 10 – 11 ani. Acest certificat demonstrează că ai cunoștințele de bază pentru a putea comunica în limba engleza, în situații cotidiene. Examenul KET poate echivala proba de competență lingvistică pentru admiterea în învățământul liceal de stat și profesional cu program bilingv și intensive, dacă este promovat cu unul dintre următoarele calificative: Pass with Distinction, Pass with Merit sau Pass.

Detalii Curs:

  • – Durata cursului este de 9 luni, în intervalul 14/15 septembrie- 31 mai,
  • – În intervalul 1-10 iunie au loc simulări și recapitulări,
  • – Frecvența cursurilor: 2 ședințe/săptămână, 90 min/ședință,
  • -Examenul are loc în jurul datei de 10 iunie.

6. PET (clasa aVI-a)


Examenul PET (Preliminary English Test) corespunde nivelului pre-intermediar și este recomandat candidaților care dețin un nivel intermediar de cunoștințe în limba engleză.
Candidații care au susținut examenul PET și au obținut calificativele Pass with Distinction, Pass with Merit sau Pass își pot echivala proba de BAC la limba engleză sau proba la limba engleză pentru admiterea în clasa a IX-a cu engleză intensiv.

Detalii Curs:

  • – Durata cursului este de 9 luni, în intervalul 14/15 septembrie- 31 mai,.
  • – În intervalul 1-10 iunie au loc simulări și recapitulări,
  • – Frecvența cursurilor: 2 ședințe/săptămână, 90 min/ședință,
  • – Examenul are loc în jurul datei de 10 iunie.

Important Dates

December
18
  • 8:00 am to 18:00 pm
  • Strada Sfânta Ana 7, sec. 2, București
Testare GRATUITĂ a nivelului de engleză
January
8
  • 8:00 am to 18:00 pm
  • Strada Sfânta Ana 7, sec. 2, București
Back to School
January
17
  • 8:00 am to 18:00 pm
  • Strada Sfânta Ana 7, sec. 2, București
Administrative Staff Appreciation Day
January
24
  • 8:00 am to 18:00 pm
  • Strada Sfânta Ana 7, sec. 2, București
Union of Romanian Principalities-SNS Closed

See us on Facebook

Detalii

20
De grupe
Corespunzatoare varstelor 4-16 ani
220
De copii
Inscrisi in anul scolar 2017-2018